I pak dăm știre măriilor voastre că azi, 6 Undrea 2009, dis de dimineață, am dat cu ștampila și mi-am făcut datoria de cetățean. Cu noaptea în cap pentru că n-am avut somn – aseară am fost la un chef ce m-a ținut treaz până la ore mici, și aveam de ales între a trage un somn sănătos și a sta la coadă după-amiază și a merge la vot devreme, când e liniște și pace.
Și de liniște și pace am și avut parte. Când am ajuns la poarta ambasadei din Haga, tocmai ce se deschiseseră secțiile de votare. Sunt două, ambele în incinta ambasadei, în două camere alăturate (Catsheuvel numărul 55, nu 39, pentru doritori). Înainte de a vota a trebuit să completez o declarație pe proprie răspundere cum că n-am votat încă (nici n-aș fi avut unde) și nici n-am de gând să votez de mai multe ori azi. Am completat-o, după care am mers la secția din dreapta (normal), am predat pașaportul, am primit buletin de vot și ștampilă, am votat și am pus votul în urnă. Primul vot în Olanda pe ziua de azi. „Să fie într-un ceas bun.” Aș fi zis „să fie toate la fel”, dar m-am abținut.
Comisia a fost de treabă; domnul care se ocupa cu procesul verbal – pe care a trebuit să-l semnez înainte de a-mi primi pașaportul înapoi – era tot din Constanța, am mai schimbat două vorbe despre hometown, că deh. Fetele din comisie erau suspect de voioase pentru ora matinală. Suspectez o conspirație degrabă vărsătoare de cafea nevinovată. Cu una din ele am schimbat ceva mesaje pe Facebook; a fost fain s-o întâlnesc în sfârșit față în față.
În fine. Toată treaba, cu tot cu completat formulare, votat, semnat proces verbal și povestit, n-a durat mai mult de un sfert de oră. Acum am în pașaport minunatul sticker ce atestă documentar fapta comisă. Pe care (sper să) n-o regret.
UPDATE: Se pare că totuși nu eu am fost primul pe procesul verbal, ci doamna secretară al Consiliului parohial al Bisericii Ortodoxe Române din Schiedam. Mi s-a dus șansa de a deveni celebru la iRealitatea! *sniff* Asta e, o să mă consolez cu locul doi, așa cum sper s-o facă și ăl de nu l-am votat eu.
